Din anul 1973 am fost responsabilul unui contract care prevedea realizarea unor dispozitive generatoare de microunde. Mi-am format un colectiv în Politehnică (la acea vreme IPB – Institutul Politehnic din Bucureşti), colectiv care a lucrat cu aparatură împrumutată, din diverse surse. După cutremurul din 1977 am primit câteva aparate electronice de uz general, din donaţie internaţională. Evident, în IPB nu existau posibilităţi de realizare tehnologică, motiv pentru care s-a apelat la ICCE (contract semnat de directorul I. Bătrâna). Modelul experimental al diodelor IMPATT de mică putere a fost realizat în 1974 de către ing. Nicolae Marin, din ICCE cu concursul IPB. Ulterior s-a constatat că această colaborare s-a transformat într-o competiţie între IPB şi ICCE iar pentru finalizarea contractului N. Marin s-a mutat la IPRS-Băneasa, unde a dezvoltat o tehnologie originală care a dus la omologarea de dispozitive şi realizarea de produse. Într-un fel, această evoluţie a fost naturală, deoarece s-a optat pentru tehnologia mesa, asemănătoare, dar nu identică cu cea folosită de IPRS pentru dispozitivele de putere. De altfel, de la bun început experimentele s-au făcut în fabrică, unde exista şi o mai mare libertate de mişcare.
Colectivul din IPB s-a reorientat spre construcţia radioreleelor digitale de microunde, cu utilizarea diodelor IMPATT de mică şi medie putere fabricate la IPRS-Băneasa. Erau ani în care România dezvolta echipamente pe care nu putea (sau nu dorea) să le importe. Deschiderea de după decembrie 1989 a schimbat multe lucruri, inclusiv soarta întreprinderilor de telecomunicaţii cu care colabora IPB în realizarea de echipamente (Electromagnetica s-a reprofilat, ICRET a dispărut).
Colectivul din IPB pe care il conduceam s-a reprofilat şi el pe direcţia “Electronică fizică”, gestionând două proiecte TEMPUS (finanţare europeană) care au permis specializarea în străinătate (1991-1993) a unui număr de colegi din Politehnică, din facultatea de Electronică şi cea de Chimie, dar şi de pe platforma Băneasa. Colaborările cu diverse universităţi şi institute din vestul Europei în cadrul proiectelor TEMPUS au mers “mână în mână” cu infiinţarea Centrului de Microtehnologie, chiar dacă numai o mică parte dintre cei specializaţi în perioada respectivă în străinătate au rămas în ţara şi au lucrat în IMT sau au colaborat cu IMT.
Revenind la interacţiunea cu ICCE înainte de fuziunea cu IMT, trebuie menţionat faptul că din 1993 a existat o tematică de “microtehnologii” şi o finanţare la care au avut acces printre alţii şi colegii din ICCE şi din întreprinderile desprinse din ICCE în 1990 (de exemplu ROMES S.A.). Unii dintre ei au preferat să se mute în IMT sau să lucreze în calitate de colaboratori externi ai institutului. Dincolo de proiectele TEMPUS (care au fost întrerupte după doi ani – România nu avea nevoie de “high-tech” a declarat ofiţerul de proiect), s-au dezvoltat legături şi cu alte activităţi ale Comisiei Europene. România a stabilit contacte cu reţeaua NEXUS dedicată tehnologiilor de microsistem şi ulterior a făcut parte din NEXUSEAST. Un moment important a fost înregistrat în 1995, când reprezentanţii NEXUS au făcut prezentări la conferinţa CAS (organizată de către ICCE) şi au vizitat IMT, Microelectronica, ICCE şi ICPE.
În 1996, IMT şi ICCE au participat separat la evaluarea pentru acordarea statutului de institut naţional, fără a fi de fapt în competiţie, deoarece obiectul de activitate era diferit. Ulterior aplicaţia a fost refăcută în comun şi ea a avut succes, în noiembrie 1996 apărând, prin fuziunea IMT cu ICCE, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie. S-a dat concurs pentru ocuparea postului de director general şi activitatea a debutat “de facto” în decembrie 1996, printr-o adunare a personalului într-un amfiteatru din Politehnică, singurul loc în care puteau fi convocaţi cei 370 de salariaţi la data respectivă (inclusiv personalul detaşat din Microelectronica S.A.).
Fuziunea a avut efecte benefice pentru ambele institute. Inginerii din Microelectronica (preluaţi de IMT) şi cercetătorii din ICCE s-au regăsit ulterior în proiecte europene, iar la 10 iunie 2011, cu o zi înainte ca prof. Dascălu să părăsească postul de director general, Comisia Europeană a publicat un raport despre inovare care conţine o anexă cu rezultatele României. În acest raport IMT este menţionat ca institutul naţional cu cele mai mari venituri din programele europene (şi sunt 46 de astfel de institute, unele mult mai mari decât IMT). Proiectele la care a participat IMT-ul sunt strâns legate de actualul profil al său de activitate, adică în principal tehnologiile de microsistem. Între timp institutul a trecut prin perioade grele (legate de reducerea fondurilor pentru cercetare şi de rezilierea contractului care permitea accesul la linia de fabricaţie din Microelectronica S.A.), dar direcţia iniţială (care a adus şi multidisciplinaritatea atât de valoroasă în contextul actual) s-a dovedit inspirată. |
