Avertizor in interes public
_________________________________________________________________________________________________________________

Avertizorii în interes public pot raporta încălcări ale legii care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, conform Legii nr.361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.

Încălcări ale legii reprezintă fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune care constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achiziţiile publice, serviciile, produsele şi pieţele financiare, precum şi prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului, siguranţa şi conformitatea produselor, siguranţa transportului, protecţia mediului, protecţia radiologică şi siguranţa nucleară, siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea publică, protecţia consumatorilor, protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal şi a securităţii reţelelor şi sistemelor informatice, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menţionate la art.325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene, încălcări referitoare la piaţa internă, menţionate la art.26 alin.(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurenţă şi de ajutoare de stat, precum şi încălcări referitoare la piaţa internă în ceea ce priveşte actele care încalcă normele privind impozitarea societăţilor sau mecanismele al căror scop este obţinerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăţilor, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.

Documentul poate fi semnat electronic și/sau olograf, după caz.

Conform Procedurii operaționale privind protecția avertizorilor în interes public în cadrul Institutul Național Pentru Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologii - IMT București persoana/avertizorul de interes public poate semnala cazuri precum conflictul de interese, starea de incompatibilitate, frauda, corupția, dubla finanțare sau alte activități ilegale, prin următoarele mijloace:
a) raportarea internă;
b) raportarea externă.

Canale interne de raportare:

  1. Prin completarea Formularului de avertizare în interes public care ulterior poate fi transmis;
  2. prin e-mail, la adresa: [email protected] prin completarea digitală a Formularului de avertizare în interes public;
  3. prin introducerea în Cutia Metalică creată în acest scop și montată într-un loc ușor accesibil amplasată în afara ariilor de supraveghere video a Formularului de avertizare în interes public, completat olograf.

Canale externe de raportare a unor încălcări ale legii se va face în conformitate cu prevederile Legii nr 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public prin comunicare orală sau scrisă de informații referitoare la încălcări ale legii, realizate prin canale externe de raportare reprezentate de autoritățile prevăzute în lege:

  1. Agenția Națională de Integritate (ANI) asupra unui conflict de interese/ stare de incompatibilitate;
  2. Oficiul European de Luptă Antifraudă ( OLAF) asupra unei posibile fraude, asupra activitaților ilegale cu un impact potențial asupra fondurilor UE ;
  3. Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), în caz de fraudă cu fonduri europene;
  4. sesizarea autorităţilor şi instituţiilor publice care, potrivit dispoziţiilor legale speciale, primesc şi soluţionează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competenţă;

Avertizorul în interes public poate solicita, prin intermediul adresei de e-mail securizate [email protected], stadiul de soluţionare a raportării transmise.

În cazul depunerii unei avertizări în interes public, avertizorul întelege că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legislației UE.

În calitatea de operator de date cu caracter personal, IMT-București aplică dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum și ale Legii nr.190/2021 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) și pune în aplicare măsurile tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor care privesc atât în mod direct cât și indirect datele cu caracter personal și care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile accidentale sau ilegale de date.

Documente de referință:

        1. Legislația incidentă - Legea nr.361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public [...]
        2. Procedură internă de raportare privind încălcări ale legii și protecția avertizorului în interes public;
        3. Formularului de avertizare în interes public; [...]
 
     

HOME

top of page